Datele sunt preluate de pe posturi.gov.ro și restructurate cu roboți. Verificați întotdeauna anunțul oficial.
Condiții deduse automat
metodologieCondiții contractuale
Contract Perioadă determinată Program Normă parțială Ore/săptămână 20 Grad ConducereTematica examenului
asistență socială, asistența socială a persoanelor vârstnice, cererea de finanțare a proiectului, Programul Incluziune și Demnitate Socială PIDS 2021-2027Temele din bibliografie, pe scurt. Caută alte concursuri pe aceeași temă.
Studii educationRequirements
Studii superioare.
Experiență experienceRequirements
Experiență profesională specifică relevantă conform CV și documente suport: minim 1 an.
Dosar de candidatură
- Formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2.
- Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate.
- Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz.
- Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului.
- Copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate.
- Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar.
- Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului.
- Certificatul de integritate comportamentală (Legea nr. 118/2019).
- Curriculum vitae, model comun european.
Contact pentru depunere
- Email: [email protected]
- Adresă: Moldova Nouă, str. Nicolae Bălcescu nr. 26, județul Caraș-Severin, compartimentul resurse umane
Program de lucru workHours
4 ore
Locație jobLocation
Moldova Nouă, str. Nicolae Bălcescu nr. 26, județul Caraș-Severin — Serviciul de îngrijire la domiciliu persoane vârstnice
Calendar concurs
| Data | Etapă |
|---|---|
| 04.11.2026 12:00 | Rezultatele selecției dosarelor afisare rezultate la selectia dosarelor |
| 16.11.2026 | Publicarea anunțului Data publicarii si afisarii anuntului de concurs |
| 03.12.2026 12:00 | Depunerea dosarelor termenul de depunere a dosarelor |
| 04.12.2026 12:00 | Selecția dosarelor selecţia dosarelor |
| 07.12.2026 12:00 | Contestații la selecția dosarelor termen de contestare la selectia dosarelor |
| 07.12.2026 12:00 | Rezultatele contestațiilor la selecția dosarelor afişarea rezultatelor la soluţionarea contestaţiilor privind selectia dosarelor |
| 08.12.2026 10:00 | Interviul proba interviu |
| 08.12.2026 14:00 | Rezultatele interviului afişarea rezultatelor de la proba interviu |
| 09.12.2026 14:00 | Contestații la interviu termenul de depunere a contestatiilor la proba interviu |
| 09.12.2026 14:00 | Rezultatele contestațiilor la interviu afişarea rezultatelor la soluţionarea contestaţiilor probei interviu |
| 09.12.2026 16:00 | Rezultatele finale Afişarea rezultatelor finale |
Etapele sunt extrase automat din anunț; datele exacte sunt cele din anunțul oficial.
Cerințe structurate v3
Sursa
Nivelul studiilor: studii superioare.
Găsit în: textul anunțului — secțiunea «Condiţii specifice de participare la concurs pentru post de manager proiect:»
Potrivire după ignorarea diacriticelor, a majusculelor, a punctuației și a spațiilor.
Sursa
Experienta profesionala specifica relevanta conform CV si documente suport: minim 1 an.
Găsit în: textul anunțului — secțiunea «Condiţii specifice de participare la concurs pentru post de manager proiect:»
Potrivire după ignorarea diacriticelor, a majusculelor, a punctuației și a spațiilor.
- certificat de integritate comportamentală Certificat profesional
- adeverință medicală de stare de sănătate Aviz medical / psihologic
- certificat de integritate comportamentală
Fără citat
Nu avem un citat din sursă pentru această cerință. Lipsa unui citat nu înseamnă că cerința nu există — verificați anunțul oficial.
- adeverință medicală de stare de sănătate
Fără citat
Nu avem un citat din sursă pentru această cerință. Lipsa unui citat nu înseamnă că cerința nu există — verificați anunțul oficial.
Pregătirea dosarului
Lista provine din extragerea automată a anunțului și poate fi incompletă. Anunțul oficial ↗ rămâne autoritatea pentru documentele și termenele cerute.
Documente
- Formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2.
- Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate.
- Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz.
- Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului.
- Copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate.
- Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar.
- Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului.
- Certificatul de integritate comportamentală (Legea nr. 118/2019).
- Curriculum vitae, model comun european.
Termene și etape
-
Termen de depunere a dosarului
doar data; ora nu este precizată în date · din calendarul concursului
Anunțul s-a modificat de la ultima vizită
Bifele s-au păstrat doar pentru elementele rămase identice. Verificați ce s-a schimbat în anunțul oficial.
Elemente noi sau modificate
Elemente bifate care nu mai apar identic
Progres salvat, neconfirmat pentru versiunea curentă
Nu putem confirma că aceste elemente se potrivesc cu versiunea curentă a anunțului, deci nu sunt aplicate listei de mai sus.
Datele sunt preluate de pe posturi.gov.ro și restructurate cu roboți. Verificați întotdeauna anunțul oficial.